Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2008
Declarații politice · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
Mulțumesc.
Am înțeles, că primul amendament propus de coleg rămâne, al doilea se respinge.
Autorul amendamentelor, de acord? Autorul este de acord.
Ținând cont că nu mai există alte obiecțiuni, de la poziția 1 la poziția 20, cu amendamentul aprobat, formulat în plen, sunt admise.
De la poziția 21 la 40 există obiecțiuni? Nu există. Adoptate.
De la poziția 41 la 60 există obiecțiuni? Nu există. Adoptate. De la poziția 61 la 80 există obiecțiuni? Nu există. Adoptate.
De la poziția 81 la 100 există obiecțiuni? Nu există. Adoptate.
De la poziția 101 la 120 există obiecțiuni? Nu există. Adoptate.
De la poziția 121 la 140 există obiecțiuni? Nu există. Adoptate.
De la poziția 141 la 156 există obiecțiuni? Nu există. Adoptate.
La anexele nr. 3 și 4 de la poziția 58 există obiecțiuni? Nu există.
Adoptate.
Legea rămâne pentru votul final.
Punctul 10, Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuințelor.
Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență. Conform prevederilor din regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.
Inițiatorul dorește să ia cuvântul? Vă rog.
## **Domnul Victor Paul Dobre** — _secretar de stat_
## _în Ministerul Internelor și Reformei Administrative_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor,
Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuințelor a fost inițiat și propus Parlamentului în contextul evenimentelor cu care s-a confruntat România în ultimii trei-patru ani și ca o modalitate de a fi mai eficienți în ceea ce înseamnă reconstrucția.
În principal, proiectul de lege statuează obligația pentru toți proprietarii de locuințe să se asigure împotriva dezastrelor naturale, reglementează tipurile de dezastre pentru care se face asigurare obligatoriu, respectiv cutremure, inundații, alunecări de teren; instituie două niveluri ale sumelor asigurate și, respectiv, ale primelor de asigurare; stabilește facilități cu caracter social pentru cei care nu au posibilități (în această situație prima de asigurare se suportă integral sau, după caz, parțial de autoritățile locale); reglementează modul de constituire a polului de asigurări împotriva dezastrelor naturale, care este o societate comercială de asigurare-reasigurare; stabilește atribuțiile acestuia și, de asemenea, în final, autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să contracteze împrumuturi pentru plata primei de reasigurare pentru primul an și suplimentarea fondului de risc la dezastre naturale în cazul unor dezastre naturale în care pierderile depășesc capacitatea sistemului de a efectua plata tuturor despăgubirilor.