Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Mulțumesc.
Atunci le am pregătite.
În ceea ce privește raportul, după cum v-am și spus în scurta mea intervenție dinainte, a fost prezentat în plenul comisiei noastre.
Domeniul de reglementare, ați văzut că a fost prevăzut. Este vorba de exprimarea voinței a 25 dintre cei 31 de membri ai comisiei.
S-au primit avize favorabile de la următoarele comisii: Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați, avizul Consiliului Legislativ, precum și un punct favorabil din partea Guvernului.
În urma dezbaterii, în ședința din 28 septembrie, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, adică 25, adoptarea proiectului de lege, și vă recomandăm să-l adoptați.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.