Victor Cristea

Mulțumesc. Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte.

Analizând Programul de guvernare al Guvernului Răzvan Ungureanu, am constatat că sunt niște generalități, nu face trimiteri la problemele cu care se confruntă țara, cu care se confruntă oamenii, așa că mi-am permis să prezint o declarație politică care se intitulează: „Moștenirea Guvernului Boc, mai păguboasă decât viscolul de cod galben”.

La 22 de ani de la revoluție, realitatea românească prezintă anul 2011 ca fiind expresia unei democrații politice și economice înțelese original de actuala putere: reprezentanții săi au dobândit libertatea și dreptul de a face orice, inclusiv de a încălca legea bunului-simț. Au păstrat ca societate un model economic și social bazat pe principiul „bunului-plac”, excluzând cetățeanul din actul de guvernare și diminuând rolul și eficiența Parlamentului prin asumarea de către Guvern a celor mai importante legi.

Semnificativă în acest sens este elaborarea Legii bugetului consolidat al statului și Legea bugetului asigurărilor sociale care nu sunt rezultatul negocierilor dintre putere, opoziție, mediul de afaceri, mediul academic și sindicate. Studiind cu atenție bugetul pe anul 2012, se constată că în centrul atenției nu este cetățeanul cu problemele sale, nu se evidențiază măsurile publice ce se impun pentru a diminua efectele umilitoare ale crizei economice și ale crizei meteorologice, obiectivele acestui buget nu au o finanțare multianuală, nu sunt investiții cu caracter multiplicator, ci arată calea ascunsă pentru a cheltui banul public pe investiții fără miză, desigur în avantajul clientelei politice.

Bugetul ar trebui să prevadă, pentru Ministerul Mediului, realizarea unor plantații de protecție în fața intemperiilor naturii, iar pentru Ministerul Transporturilor, dotarea cu utilaje eficiente de deszăpezire și substanțe antiderapante cu randament maxim. În consecință, cetățeanul român va fi în continuare umilit și batjocorit plătind factura crizei.

Lipsa de experiență și profesionalism a adus mai multe pagube decât criza economică. Elocventă în acest sens este „criza albă” din zonele calamitate de zăpadă abundentă și viscol, declanșată în februarie 2012. La această dată, criza înregistrează 85 de morți – sunt vieți pe care guvernele ce s-au perindat în ultimii ani le au pe conștiință. Cine plătește măcar moral?

Zăpada și viscolul au paralizat în special viața rurală, transporturile rutiere și feroviare, rețele electrice și sursele de apă. Toate aceste efecte distructive ale calamităților ce s-au abătut asupra părții de sud-est a României au scos la iveală două aspecte:

a. Calitatea precară a vieții oamenilor – fără sursă de încălzire, apă, alimente, iluminat, oamenii s-au simțit singuri, fără ajutor, sub troiene cu întreaga agoniseală.

b. Incapacitatea instituțiilor statului de a interveni pentru a readuce viața la normal. Fără organizare și tehnologie modernă, instituțiile specializate au pus în pericol siguranța cetățenilor – în casele lor, în trenuri și gări, în spitale și în școli.