Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 mai 2008
procedural · adoptat tacit
Norica Nicolai
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări solicită plenului Senatului să respingă această propunere legislativă, prin formularea unui raport de respingere. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a considerat că nu se justifică corelarea indemnizației cu salariul mediu brut pe economie avut în vedere la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, întrucât aceste indemnizații au un caracter reparatoriu, în timp ce pensiile au la bază principiul contributivității.
De asemenea, prin acte normative speciale, foarte multe dintre aceste persoane au beneficiat de ordine și medalii în condițiile legii. Sursele financiare ale susținerii acestei propuneri legislative nu sunt precizate, fapt pentru care am formulat un raport de respingere. Fac mențiunea că propunerea legislativă are caracter ordinar.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.