Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2017
Declarații politice · respins
Petru Gabriel Vlase
Discurs
Mulțumesc. Continuăm. Capitolul II... Doamna ministru. Doamna ministru! Domnule Știrbu, faceți o excepție.
## **Doamna Lia Olguța Vasilescu** _– ministrul muncii_
_și justiției sociale_ **:**
Pot să o iau ca pe un drept la replică, stimați colegi, având în vedere atacurile care s-au făcut la Legea salarizării unitare. Am văzut aici discursuri ale unor persoane care și-au pregătit aceste discursuri înainte de modificările făcute în comisii la Legea salarizării. Pentru că altfel nu-mi explic cum ar fi putut să spună asemenea prostii.
Am văzut, de asemenea, discursuri cum că am discriminat administrația locală, pentru că am mărit acolo salariile, în dauna administrației centrale. Cred că, dacă ar fi văzut acea persoană care era diferența între salariile din administrația publică locală și centrală, nu ar mai fi comentat.
Dar am văzut și în continuare multă minciună și mult tupeu, cum că această lege aduce haosul. Nu! Această lege reglează.
Mai mult decât atât. Tocmai ca să nu mai fie haotic sistemul, nu ne-am apucat, în art. 37, ca în această lege să ne referim doar la două-trei categorii de bugetari. Și am preferat ca de la 1 iulie să intre cei care sunt pe o altă filosofie, administrația locală, cu tot cu demnitarii care erau în aceeași anexă, și de la 1 ianuarie, toți ceilalți bugetari, în bloc.
Și vreau să vă spun că la majoritatea bugetarilor anul acesta s-au făcut deja majorările. Nu am așteptat termenul de 1 iulie, prin Legea salarizării. Guvernul a alocat 6 miliarde de lei anul acesta doar pentru măriri salariale.
Ieri au fost beneficiarii la Comisia pentru muncă, au fost beneficiarii acestei ordonanțe de urgență, cei cărora nu li se măriseră salariile deloc anul acesta.
Ce am vrut să facem? La nivelul anului 2017, luna decembrie, toți să pornească de pe o anumită poziție, să fie echilibrați, ca, în momentul în care venim cu 25%, toți să aibă un ritm de creștere aproape egal. Pentru că, într-adevăr, nu putem să reglăm de la 1 ianuarie toate disfuncționalitățile. Asta din cauza unei legi pe care au dat-o reprezentanții unui partid care acum văd haos peste tot, dar care a generat zeci de mii de procese și un haos, într-adevăr, în sistemul de salarizare, pe care abia am reușit să-l descurcăm, prin această lege.
Este o ordonanță de urgență la care am reușit să mai facem ultimele corecturi pentru anul acesta. Adică să beneficieze și cei care nu au beneficiat de la începutul anului.
E o minciună să susțineți în continuare că prin Legea salarizării s-au ridicat salariile doar pentru demnitari. Nu! Filosofia s-a aplicat pentru administrația publică locală.
De la 1 ianuarie anul acesta au crescut salariile, aproape ale tuturor bugetarilor, mai puțin pentru cei care le aveau foarte mari.
Vreau să vă spun că mulți dintre demnitari vor constata, de la 1 iulie încolo, că le vor scădea salariile. Miniștrii, conducerea Parlamentului, Președintele României, consilieri de miniștri, foarte multe dintre structuri, Avocatul Poporului și așa mai departe, care vor vedea că nu le cresc salariile.