Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Adrian Solomon
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 197/2012, în vederea îmbunătățirii reglementărilor actuale în ceea ce privește etapele procesului de acreditare a furnizorilor și de licențiere a serviciilor, atribuțiile instituțiilor și ale personalului implicat în procesul de asigurare a calității, situațiile de nerespectare a prevederilor legii care pot conduce la retragerea acreditării, respectiv a licențierii.
Proiectul a fost adoptat de Senat în ședința din 15 octombrie 2018; face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele redate în anexele ce fac parte integrantă din prezentul raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.