Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2013
other · respins
Virgil Guran
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc. Declarația mea se intitulează „Economia, singura soluție pentru România”.
Ne-am obișnuit, de-a lungul timpului, ca toți cei care au venit la guvernare să înceapă să ia măsuri tăind din locuri de muncă de la bugetari, încercând și promițând că vor face ordine cu firmele de stat care de multe ori erau de fapt promotorul clientelei politice și gândindu-se că trebuie să facem ceva cu economia.
Eu consider că, după 23 de ani, România nu are încă un brand economic, România nu are încă o cale clară economică și o strategie economică. Cred că trebuie să avem curajul să spunem realitatea, să pornim de la ceea ce există și să vedem ce avem de făcut. Putem să ne uităm la state care au reușit să iasă din sfera sărăciei, la sărăcia europeană mă refer, de exemplu Polonia, care a încercat să promoveze și a reușit să promoveze un concept fabricat în Polonia, s-a încercat acest lucru și la noi, dar, din păcate, nu am reușit. Încă economia noastră nu produce exact ceea ce trebuie, încă importurile sunt mai mari decât exporturile, cu toate că se limitează aceste importuri, dar se limitează în mod artificial, în sensul că nu mai sunt bani să se cumpere, puterea de cumpărare scade și cred că singura soluție este o regândire a acestui sistem economic în care trăim.
Vorbim de multe ori despre agricultură, vorbim despre turism. Cred că în general vorbim despre brandul de țară sau despre ceea ce ar trebui să dezvoltăm în funcție de unii miniștri sau unii prim-miniștri care vin cu o concepție diferită. Cred că nu mai putem după 23 de ani să mai așteptăm și toți cei care suntem aici trebuie să gândim o nouă strategie economică, pornind de la ceea ce avem, pornind de la realitățile Europei și de la cele mondiale și să ajungem la o concepție unitară. Dacă nu reușim să facem acest lucru foarte repede, cred că România va stagna în continuare și rezultatele se vor vedea foarte curând.
Vă mulțumesc.
Deputat de Prahova, Virgil Guran.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.