Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2017
Informare · respins
Cristian Cosmin
secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale
Discurs
## Mulțumesc.
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Mă numesc Cristian Cosmin. Sunt secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, a Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, în sensul simplificării administrative în acordarea celor trei beneficii de asistență socială, bazate pe testarea mijloacelor, respectiv: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzirea locuinței. Astfel, aceste trei beneficii pot fi solicitate concomitent, având în vedere că au criterii de eligibilitate similare sau, în situația în care sunt solicitate succesiv, vor fi luate în considerare documentele justificative existente deja pentru un prim beneficiu.
Față de cele menționate, Guvernul susține raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2016, în sensul introducerii unor reguli administrative mai simple cu privire la acordarea ajutorului social, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului de încălzire a locuinței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituția României, republicată.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 8 februarie 2017.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților.
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege în forma prezentată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.