Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Dezbateri generale. Dacă mai sunt luări de cuvânt? Nu mai sunt. Conform 106, are caracter organic, nu are amendamente, merge la votul final.
16. Următorul proiect de lege are 17 amendamente. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară.
Guvernul României.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Dan Manolescu** – _secretar de stat_
## _în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Dan Manolescu, secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară vizează modalitatea de aprobare, fundamentare și modificare a bugetului de venituri și cheltuieli, termenele până la care acesta se prezintă în vederea aprobării, stabilirea nivelului cheltuielilor care pot fi efectuate în situația neaprobării în termen a bugetului de venituri și cheltuieli, precum și limitarea remunerațiilor reprezentanților statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în adunările generale ale acționarilor și modalitatea de remunerare a membrilor consiliului de administrație, a consiliului de supraveghere și a directorilor care nu au fost numiți în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Ministerul Finanțelor Publice susține proiectul de lege, cu amendamentul admis în Comisia pentru buget. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.