Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Munteanu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu acest proiect de lege.
Proiectul de lege are ca obiect modificarea Ordonanței Guvernului nr. 24/2010 privind controlul operațiunilor care fac parte din sistemul de finanțare prin Fondul european de garantare agricolă. Din punct de vedere al dreptului Uniunii Europene, proiectul intră sub incidența normelor europene din segmentele legislative subsumate politicii comune a agriculturii în domeniul Fondului european de garantare agricolă, secțiunii de garantare.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților raportul adoptat în forma prezentată de Senat.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și este de competența decizională a Camerei Deputaților. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.