Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Bogdan Ionel Rodeanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București la 14 decembrie 2016, înregistrat cu adresa PL-x 229/2017.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege. Proiectul de lege a fost avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, prin Hotărârea nr. 44 din 23 mai 2017.
Acordul supus ratificării are ca obiect de reglementare protecția reciprocă a informațiilor clasificate, în cadrul unor activități ce presupun cooperarea directă între părți sau încheierea și derularea unor contracte clasificate între persoane juridice din România și Germania.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterilor din ședința din 19 iunie 2017, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.