Sorin Avram Iacoban

Mulțumesc, doamna președinte.

Astăzi, cu permisiunea dumneavoastră, voi da curs declarației politice „27 martie 1918 – o zi care trebuie să ne rămână adânc întipărită în minte”.

Dragi colegi,

27 martie 1918 reprezintă precedentul creat pentru 1 decembrie 1918. Marea Unire a avut ca punct de plecare actul patriotic săvârșit de unioniștii din Basarabia care au spus _nu_ dominației străine și au arătat prin aceasta și românilor bucovineni, și românilor transilvăneni că nicio națiune din lumea aceasta nu poate să se opună visului românilor de pretutindeni, și anume unirea într-un singur stat național suveran și independent.

De-a lungul istoriei, teritoriul dintre Prut și Nistru a fost o monedă de schimb pentru marile puteri care, astfel, și-au stabilit sferele de dominație în zona Mării Negre. Cu un Imperiu țarist, aflat în plină expansiune, și un Imperiu otoman, care nu dorea să piardă influența în zonă, teritoriul dintre Prut și Nistru a constituit de cele mai multe ori un profitabil schimb de teritorii între cele două imperii.

Din 1812, Basarabia este numele dat de Imperiul țarist teritoriului Voievodatului Moldovei dintre Prut și Nistru, anexat prin Tratatul de la București din 1812, tratat apărut ca urmare a încheierii Războiului ruso-turc din 1806–1812.

Odată cu încheierea războiului ruso-turc, Imperiul țarist a avansat cu cinism pretenții teritoriale asupra celor două provincii românești, Moldova și Țara Românească. Treptat, pretențiile s-au redus doar la Moldova, apoi doar la teritoriul

dintre Nistru și Siret, apoi doar la ținuturile turcești dintre Nistru și Prut. Dar, prin Tratatul de la București, Imperiul otoman ceda ținuturi care nu îi aparțineau, încălcând astfel toate tratatele internaționale în materie, desigur și cu complicitatea celorlalte puteri.

Odată preluate cu forța, teritoriile românești dintre Nistru și Prut au fost supuse unui proces de ștergere a istoriei românești a Basarabiei, acțiune dublată de un proces de rusificare accelerat. Au fost deportați români în Dobrogea și au fost aduși peste 60.000 de bulgari și găgăuzi din Bulgaria și peste 150.000 de ruși și ucraineni, care s-au stabilit mai ales în orașe. Au fost deschise granițele, înregistrându-se un aflux de evrei, armeni, greci și germani. Limba oficială devenise limba rusă, iar din 1828 au fost înlocuiți toți guvernatorii români cu guvernatori militari ruși.

În 1829, biserica este trecută din subordinea Patriarhiei Constantinopolului în subordinea Patriarhiei Moscovei, iar limba română este interzisă în administrație. Toate acestea au culminat cu oficializarea denumirilor turcești în detrimentul celor românești, de exemplu, localitatea Tighina va dobândi numele de Bender.

După Războiul Crimeii, pierdut de Rusia, o parte din teritorii, și aici mă refer la Cahul, Bolgrad și Ismail, au reintrat până în 1878 în componența Moldovei, respectiv a României din 1859. Din 1850, sentimentul național românesc începe să se manifeste și în Basarabia, iar după căderea Imperiului țarist de la finalul Primului Război Mondial, mișcarea națională a românilor din Basarabia devine una politică.