Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2010
Informare · adoptat tacit
Aurelia Vasile
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Cred că suntem într-o mare încurcătură pe ceea ce dumneavoastră ați enunțat, iar propunerea colegului meu, liderul de grup Mircea Dușa, este justă, pentru că, altfel, procedând cum spuneți dumneavoastră, probabil că am lungi foarte mult termenul.
## Pe ce-mi argumentez...
Săptămâna trecută, la Comisia pentru regulament, s-a dezbătut o contestație privind modul în care s-a desfășurat activitatea Comisiei pentru muncă, sesizare făcută de Grupul Partidului Democrat Liberal. Bineînțeles că această contestație a trecut cu patru la doi. Doar PSD și PNL au votat împotrivă, aducând argumentele necesare, argumente pe care vi le pot spune și dumneavoastră.
Pe cererea de reexaminare spune reexaminare Legea pensiilor, motivele sunt... și apare punctul 1, punctele 2, 3, 4, 5 și 6. Președintele Comisiei pentru regulament, constant, s-a referit doar la punctul 4. Am explicat în cadrul comisiei că, în desfășurarea lucrărilor Comisiei pentru muncă, cei care au făcut amendamentele s-au bazat pe punctul 2, din motivele expuse de președinte, în care apare că trebuie să ținem cont de situația femeii atât în societate, cât și în viață, și, mai ales, în viața profesională.
Trecând, doamnă președinte, această contestație a PD-ului, mă văd în situația să vă spun că toată procedura trebuie reluată de la capăt.
Deci raportul preliminar nu există, pentru că acea contestație constată că nu s-au respectat procedurile. Biroul permanent al Camerei trebuie să se reîntâlnească, să stabilească pentru Comisia pentru muncă o altă dată, pentru a se face primul raport. De abia după întocmirea primului raport curg cele șapte zile și încă cinci zile, doamnă președinte.
Deci, în acest moment, când Comisia pentru regulament a votat pentru acea contestație a Partidului Democrat Liberal, în acest moment, propunerea colegului meu este justă, pentru că, altfel, nu avem niciun șapte zile și niciun cinci zile.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.