Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Alina Mihaela Bica
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte.
Cum am expus la începutul luării de cuvânt pe care am avut-o, această măsură presupune garanții pentru persoane, respectiv se oferă posibilitatea procurorului să aleagă între măsura preventivă, pe care n-o puteam lua în prezent... Deci dacă în prezent am un inculpat pentru care doresc să nu iau măsura „arestului preventiv”, dar îl găsesc suficient de periculos pentru societate, nu am posibilitatea să aleg între lăsarea Domniei Sale în libertate, decât obligarea de a nu părăsi țara – care este formală, în condițiile în care ne-au
dispărut granițele de pe zona cu Uniunea Europeană, și măsura arestului preventiv.
Măsura obligatorie de a nu părăsi țara nu mai este uzitată în prezent, din acest considerent. Și atunci ne-am gândit să avem o instituție nouă, similară cu cea aplicată de instanță, respectiv cea a controlului judiciar, în care procurorul nu mai reține fizic persoana. Este o măsură de garanție, adică ar trebui să fiți de acord cu ea, pentru că este exact în spiritul lucrurilor pe care le-ați spus mai devreme. Procurorul impune acelei persoane niște obligații: să se prezinte la Poliție la trei zile, ca să se vadă că nu a plecat din țară, să nu ia legătura cu anumiți martori. Deci este o măsură care ajută persoana, tocmai ca să se evite arestarea preventivă, în lipsă de alte măsuri.
Din această cauză, nu susținem ceea ce spune domnul deputat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.