Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2015
other · adoptat tacit
Aurelian Mihai
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Am să citesc o interpelare adresată Ministerului Transporturilor, până când situația se va remedia în privința domnului Ioan Rus.
Stimate domnule ministru,
Conform Ordinului nr. 290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – SA, se aprobă tarifele de utilizare a drumurilor de interes național și modul de aplicare a acestora.
Vă aduc la cunoștință faptul că locuitorii orașului Fetești se văd obligați, de fiecare dată, să plătească taxa de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre, brațul Borcea, de la Fetești, fie în cazul în care trebuie să ajungă la locul unde își desfășoară activitatea – în general, în agricultură și zootehnie –, fie pentru a ajunge la proprietățile pe care le dețin peste brațul Borcea, fie pentru activități de recreere – pescuit, plajă etc.
Introducerea taxei de trecere a podului de la Fetești, precum și alegerea amplasamentului, la timpul respectiv, al stației de taxare s-au efectuat fără o consultare a cetățenilor orașului Fetești.
Menționez, așadar, faptul că feteștenii sunt în continuare văduviți de drepturile pe care le aveau anterior introducerii taxei în cauză, iar obiectul expunerii de motive nu aduce
Mulțumim, domnule deputat.
În continuare are cuvântul domnul deputat Florin Gheorghe.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.