Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 decembrie 2017
Comemorativ · respins
Constantin Codreanu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!
Declarația mea politică de astăzi face referire la un alt episod regretabil care s-a petrecut în Ucraina, și anume comunitatea românilor din Ucraina a fost recent, din nou, ținta atacurilor extremiștilor ucraineni. Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și restaurantul „București” din Cernăuți au avut parte de o descindere violentă a reprezentanților Partidului Corpul Național, chiar în ziua de 1 decembrie, sub protecția forțelor de ordine ale statului ucrainean.
Extremiștii ucraineni au proferat amenințări directe la adresa academicianului Vasile Tărâțeanu, președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, cu avertismentul că va fi „umflat și dus pe sus” dacă va mai încerca să organizeze manifestații de protest contra prevederilor antiminoritare și discriminatorii ale Legii ucrainene a educației. Precizăm că academicianul Vasile Tărâțeanu a fost unul dintre organizatorii mitingului pașnic de protest din 17 octombrie, de la Cernăuți, contra prevederilor neeuroconforme ale art. 7 din respectiva lege.
Autoritățile ucrainene nu au oferit până acum informații privind caracterul autorizat sau neautorizat al acțiunii extremiștilor din Partidul Corpul Național și nici nu s-au delimitat de această acțiune. Faptul poate fi interpretat drept complicitate tacită cu extremiștii ucraineni.
Presa ucraineană a preluat în totalitate insinuările aberante și acuzațiile nefondate de separatism ale extremiștilor din Partidul Corpul Național, prezentându-le drept adevăruri absolute și inducând o atmosferă de maximă ostilitate față de liderii comunității românești din nordul Bucovinei și ținutul Herța.
Academicianul Vasile Tărâțeanu a calificat atacul extremiștilor ca fiind îndreptat contra tuturor liderilor asociațiilor românești din Ucraina, cu un scop vădit de intimidare, amenințare și reducere la tăcere, atât la modul general, cât și vizavi de discuțiile contradictorii față de art. 7 al Legii educației din Ucraina.
„În mod clar ei vor să ne închidă gura, ca să acceptăm ucrainizarea forțată”, a menționat liderul românilor din Ucraina, subliniind că „atacurile directe, precum și cele mediatice asupra Centrului Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi» din Cernăuți ar putea degenera în atacuri cu mult mai grave, de pe urma cărora am putea regreta cu toții”.
Denunțăm de la tribuna Parlamentului României atacurile contra comunității românești, atacuri tolerate și încurajate tacit de către autoritățile ucrainene.
Facem apel către Guvernul României, în special către Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, să intervină prompt, conform prerogativelor, în apărarea românilor din Ucraina contra oricărui atac extremist ce riscă să degenereze, spre satisfacția centrului de putere imperială din Răsărit, în dauna minorității românești din Ucraina și în dauna relațiilor de bună vecinătate dintre Ucraina și România.