Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 noiembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte de ședință,
În primul rând, aș vrea să mulțumesc colegilor mei din comisie pentru operativitate. Noi am primit ieri proiectul de lege și, în maximă urgență, în cursul serii, l-am adoptat în comisie în unanimitate.
Aș vrea și eu să subliniez, în numele Grupului parlamentar al PNL-ului, maniera în care Guvernul Boc încerca să paseze criza pe circa 800.000 de familii care ar fi fost afectate prin reducerea plafonului, așa cum a fost prevăzută în varianta originală a ordonanței.
Aș vrea și eu să subliniez faptul că Parlamentul s-a manifestat, prin această procedură de urgență, prin revenirea la plafoanele stabilite încă de acum câțiva ani de Guvernul Tăriceanu și a manifestat respectul pentru cetățenii care ne-au ales, și-au manifestat respectul și atenția pentru categoriile de familii defavorizate, și-a manifestat respectul pentru Constituție și a dat o lecție Guvernului, o lecție constituțională, pentru că Parlamentul este chemat să rezolve momentele în care Guvernul derapează, și acesta a fost unul dintre aceste momente, cu influențe asupra a sute de mii de locuitori.
Încă o dată, mulțumesc colegilor mei pentru operativitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.