Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Sorin Lazăr
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. În raport cu acest proiect de lege Camera decizională este Camera Deputaților. Avem avizele favorabile de la Comisia juridică, de disciplină și imunități, de la Consiliul Fiscal, avizul favorabil de la Consiliul Economic și Social, avizul favorabil de la Consiliul Legislativ.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, în scopul prevenirii unei eventuale acțiuni a Comisiei Europene de constatare a neîndeplinirii obligațiilor României, în calitate de stat membru, precum și corectării situațiilor de transpunere incompletă a Directivei 2011/85/EU a Consiliului din 8 noiembrie 2011 privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre, identificate de această instituție în contextul dosarului EU PILOT 8829/16/ECFI.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.