Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Raport asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ și Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 4 mai 2009.
Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
La lucrările comisiei au participat 28 de deputați, din totalul de 32 membri ai comisiei.
La dezbaterea proiectului de lege a participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, doamna Iordache Grațiela, secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.
În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
În urma dezbaterii Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în ședința din data de 26 mai 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.