Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Claudiu Roman
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Raport comun asupra Proiectului de lege privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Instituția Prefectului – Județul Giurgiu în domeniul public al județului Giurgiu
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate cu dezbaterea în fond a proiectului de lege amintit.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 26 martie 2018.
Mai departe. Noi am ținut cont la întocmirea prezentului raport de avizul favorabil al Consiliului Legislativ și de punctul de vedere al Guvernului.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare trecerea Palatului administrativ din municipiul Giurgiu, strada Constantin Dobrogeanu-Gherea, județul Giurgiu, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Instituția Prefectului – Județul Giurgiu, în domeniul public al județului Giurgiu și în administrarea Consiliului Județean Giurgiu.
Potrivit prevederilor art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisiile au examinat proiectul de lege în ședință comună în data de 18 iunie 2019.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate s-a hotărât, cu majoritate voturi, întocmirea
unui raport comun de adoptare a proiectului de lege amintit în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Și aș interveni și la dezbateri generale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.