Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege
Beatrice Tudor
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Raport suplimentar asupra Propunerii legislative privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România
În temeiul dispozițiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată spre dezbatere în fond și întocmirea unui raport suplimentar asupra Propunerii legislative privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România.
Propunerea legislativă a fost transmisă spre dezbatere și avizare Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Până la întocmirea raportului s-au primit avize favorabile din partea celor două comisii.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenți, să transmită plenului Camerei Deputaților un raport suplimentar de adoptare a Propunerii legislative privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România, cu amendamente admise, prezente în anexă, parte integrantă din prezentul raport suplimentar.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.