Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2012
other
Tinel Gheorghe
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea politică din această dimineață se intitulează: „Bate vânt de nemuncă la USL”.
Începutul acestei ultime sesiuni parlamentare scoate în evidență oboseala acumulată de USL la guvernare în numai patru luni, altfel nu s-ar explica de ce foarte multe zile parlamentare lucrătoare sunt transformate în zile nelucrătoare, sub diverse motivații, explicații, comisii, comiții, începutul de an școlar, n-a dat Guvernul punct de vedere, n-am analizat noi, n-am avut timp.
Mai mult, observăm că și Guvernul dă semne de oboseală și transformă Parlamentul într-o anexă, critici pe care noi, opoziția de astăzi, le cunoaștem de când ei erau în grevă parlamentară, pentru că altfel nu se explică de ce atât de multe acte normative au avize negative fără să fie explicitate, ceva de genul: „Nu vrem noi, Guvernul!” Ori sunt foarte multe solicitări de retransmitere la comisii, deși pentru aceste acte normative Guvernul a avut la dispoziție toată perioada de vacanță parlamentară pentru a se pronunța.
Spun toate acestea cu amărăciune, pentru că avem restante peste 200 de acte normative la începutul acestei sesiuni parlamentare și ar trebui, cred eu, să lucrăm la foc continuu și cu multă seriozitate.
Ce observăm în plen însă? În plen – în plenul Camerei Deputaților –, fie președintele de ședință confundă termenul de speaker al Camerei Deputaților cu cel de șmecher, fie președintele de ședință nu cunoaște procedurile parlamentare, ședințele derulându-se greoi.
Astea sunt semne de amatorism și de neseriozitate.
Or, după două luni de grevă parlamentară și patru luni de guvernare, mă așteptam ca USL-ul să dovedească la putere ceea ce acuza în opoziție: respect față de Parlament, respect față de regulament, ambele ducând la respect față de cetățeni.
Din păcate, USL la guvernare este o mare dezamăgire, nu pentru mine, eu sunt subiectiv, sunt opozant, ci pentru cetățeni, pentru cei care ne privesc și care ne urmăresc zi de zi.
Sper, este un început de sesiune, sper ca USL-ul să abordeze perioada următoare cu foarte multă seriozitate, astfel încât să nu încheiem această sesiune parlamentară prin absenteism, chiar dacă avem la sfârșit o campanie electorală.
Haideți, totuși, să facem în Camera Deputaților, în aula Parlamentului, activitățile pentru care noi am fost aleși, trimiși aici, până în ultima zi de mandat!
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.