Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2007
procedural · retrimis
Tudor Chiuariu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
Din păcate, se perpetuează aceste confuzii, cum ar fi și cea referitoare la inversarea sarcinii probei. Nu se poate inversa sarcina probei chiar așa ușor. Textul de lege pe care Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări l-a adoptat este foarte clar. Agenția Națională de Integritate trebuie să dovedească caracterul nejustificat al părții de avere dobândite sau al bunului a cărei confiscare o solicită. Din punctul meu de vedere, mai clar de atât nu știu ce am putea spune în lege.
Domnul senator Ilie Sârbu face referire la un caz care tocmai a fost instrumentat și judecat pe o lege veche, care era proastă. Era proastă și din punctul de vedere al eficienței, pentru că nu am aflat pe nimeni care și-ar fi dobândit ilegal sau nejustificat averea în România în ultimii 17 ani, și era proastă și din punctul de vedere al garanțiilor procedurale în favoarea persoanei verificate. Noi venim acum cu o lege care menține acest echilibru între drepturile celor care investighează, sub un control judecătoresc, repet, sub un control judecătoresc, și drepturile persoanei verificate.
Vă repet, nu se poate iniția o astfel de procedură dacă nu există o diferență vădită între ceea ce declari și ceea ce ai, și, dacă nu poți justifica această diferență vădită, de peste 10.000 de euro, cum să credem noi, deocamdată, că lucrul acesta este licit? Dacă e dobândit licit, înseamnă că îl poți justifica într-un fel sau altul.
Vreau să mai fac o precizare. Dacă am înlocui termenul „nejustificat” cu termenul „ilicit”, această lege devine inoperabilă, ineficientă, nu se mai poate aplica. Vă dau eu în scris, de pe acum, că n-o să controlăm nicio avere și n-o să găsim niciodată o avere dobândită într-un mod injust în România. Deci face întreaga lege inoperabilă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.