Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Din punct de vedere moral și practic, este corect ca, atunci când cheltuiești bani cu instruirea unor oameni, să-i poți folosi. Este foarte bine că au fost repartizați cu prioritate pentru a putea să înceapă să-și desfășoare activitatea, dar întrebarea mea este următoarea: dacă pe ei îi repartizăm și pe alții îi dăm afară, în condițiile în care se face creșterea fără majorarea locuirilor de muncă, îmi este dificil...
Eu v-aș propune să retrimitem la comisie acest proiect de lege de aprobare a ordonanței, pentru a putea să primim mai
multe lămuriri. Vorbim despre disponibilizări în cadrul ministerului, dar, în același timp, venim cu astfel de ordonanțe.
Aș vrea să știu dacă este cineva de la minister sau poate data viitoare, după ce îl întoarcem de la comisie, dacă numărul celor repartizați este trecut în noile scheme, așa cum au fost anunțate la începutul acestui an de către Guvernul Boc. În condițiile în care vom da afară oameni, cum angajăm? Îi angajăm să-i dăm afară? Cred că avem câteva probleme pe care trebuie să le lămurim.
Deci propun retrimiterea la comisie, doamnă președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.