Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2011
Informare · respins
Aurelia Vasile
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnă președinte,
Uitându-mă pe raport, am văzut că proiectul de lege care aprobă punerea de acord cu Comisia EUROPOL nu are niciun fel de modificare față de ceea ce a trimis Guvernul.
Dacă ne uităm pe avizul care este dat de Consiliul Legislativ, o să vedem că în nenumărate poziții... și n-o să stau să vă indic cele 14, 16, 17 poziții care atrag atenția asupra faptului că nu sunt corelate corect o serie de puncte de vedere sau de prezentări în decizia EUROPOL cu felul în care a fost tradus sau interpretat de către partea română.
De exemplu, Capitolul „Date și informații operative” nu este corelat cu prevederile corespunzătoare din dispoziția EUROPOL.
De asemenea, definirea noțiunilor de la art. 1 alin. (1) trebuie să fie corelată cu decizia EUROPOL, ceea ce înseamnă sfera datelor și informațiilor care, teoretic, într-un fel apar acolo și altfel apar la noi.
Cred eu că nu se pot prezenta astfel de materiale, în condițiile în care într-un fel se stabilește pe acord și altfel se prezintă pentru a fi pus în practică de către cei care trebuie să opereze.
De asemenea, Consiliul Legislativ atrage atenția și asupra felului în care trebuie să eliminăm modalitatea de soluționare a litigiilor avute în vedere de text, dar constat că nu s-a făcut niciun fel de intervenție pe text.
Eu cred că ar trebui să retrimitem la comisie, iar comisia să solicite Guvernului revizuirea materialului. Din nou, nu știu dacă iar trebuie să mă reped în Ministerul de Externe sau de data asta nu, în Ministerul de Interne, dar pentru mine este tot una, pentru că, doamnă președinte, și altă dată am atras atenția că aceste probleme sunt probleme importante pentru cei de astăzi, dar mai ales pentru cei de mâine și pentru felul în care România își respectă îndatoririle față de aceste acorduri.
Or, dacă în Guvern sunt salariați care nu știu să traducă, care nu știu să facă coroborare între ceea ce este pe o decizie internațională sau un acord internațional, sau, știu eu, o altă abrogare cu ceea ce trebuie să știe cetățeanul român, cred eu că ne face rău și nouă, Parlamentului, inducându-ne în eroare, și, bineînțeles, calității, dacă vreți, a materiei de legiferare, în condițiile în care aceste lucruri nu sunt operate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.