Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2007
procedural · retrimis
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
În urma vacantării unui post de senator în Circumscripția nr. 31 Prahova, pe listele Uniunii Naționale P.S.D. plus P.U.R., ca urmare a decesului regretatului profesor Antonie Iorgovan, verificând Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.162 din 8.12.2004, Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări a constatat că la anexa nr. 3s, pe lista de supleanți figurează domnul Savu S. Daniel.
Domnia Sa a depus toate documentele prevăzute de lege, respectiv declarația de acceptare a mandatului de senator, declarația pe proprie răspundere că nu a făcut parte ca agent sau colaborator din organele de securitate, ca poliție politică, cele prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 187/1999, declarația de avere și curriculum vitae.
De asemenea, există susținerea Grupului parlamentar al P.S.D., din care domnul Daniel Savu provine.
În aceste condiții, în unanimitate, Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări vă propune validarea mandatului de senator al colegului nostru Daniel Savu, în Circumscripția nr. 31 Prahova.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.