Ioan Stan

## Mulțumesc, doamnă președinte.

## Doamnelor și domnilor colegi,

Parafrazând un mare glumeț american, vă aduc respectuos la cunoștință că Guvernul se străduiește, președintele țării se declară vinovat, dar mărinimos, nu vrea toată vina pentru el și încearcă s-o împartă cu politicienii, sindicatele bat obrazul aleșilor și trag coate acelor membri care dau impresia că ar lăsa-o mai moale cu protestele, condiții în care, vorba lui Mark Twain, „Nici eu mă simt prea bine!”.

Lăsând orice glumă de o parte, cum Doamne, iartă-mă, să mă simt bine după emoțiile pe care mi le-au indus evenimentele găzduite de învățământul românesc în ultima vreme: greve anunțate, teze suspendate, greve suspendate, teze amânate, profesori supărați, profesori suav amenințați, părinți îngrijorați și revoltați și mă opresc, deși mai frumos decât în versuri nu puteți aveți pretenția să mă exprim.

Mă opresc a mai explica și nu pentru că n-aș mai putea continua. Am spus greve anunțate și sigur că ați înțeles că este vorba despre greva generală a personalului din învățământ. E teza suspendată și apoi amânată, din fericire doar o singură teză, cea cu subiect unic la limba română, programată marți și amânată pentru joi.

Am citit cu toții săptămâna trecută cu sufletul la gură știrile legate de aceste evenimente. Am aflat cât de împărțite erau opiniile celor ce au decis intrarea în grevă, adică sindicaliștii, nu liderii sindicali, cum ar putea insinua unii sau alții. Am aflat cum s-au negociat pas cu pas revendicările și, respectiv, alocările la masa tratativelor, care i-a reunit pe miniștrii învățământului și finanțelor cu reprezentanții greviștilor.

Am lăcrimat. Ați urmărit, probabil, vizionând și ascultând discursul președintelui, care se recunoștea, pe de o parte, vinovat, iar, pe de altă parte, învinovățea clasa politică, pe Popescu-Tăriceanu, de mână cu Vosganian, de votarea și promulgarea legii aducătoare de speranță.

Cum mai recunoaște el, săracul, vina de a fi promulgat legea! Ce-am mai suspinat ascultându-l!

Una peste alta, toată tevatura asta s-a încheiat cu promisiunea premierului că „până la urmă, vom rezolva toate problemele materiale” și, după cum spuneam, cu renunțarea la grevă și amânarea tezei cu subiect unic la limba română.

Și poate că n-ar fi fost mare lucru, pentru că, din păcate, greve, amenințări și tratative guvernanți – greviști au mai fost și pesemne vor mai fi, măcar pentru a nu pierde condiția fizică, dacă rezultatele nu mai înseamnă nimic. Numai că de această dată ar trebui să cuantificăm cu maximum de responsabilitate dacă nu cumva au fost afectați de alambicatele demersuri descrise mai sus tocmai cei pe care în primul rând ar trebui să-i slujească învățământul românesc, sigur că la elevi mă refer. Și argumentez citând dintr-unul din multele reportaje de la fața locului, cum se spune, și iată ce spunea unul dintre elevii intervievați: „Ciudat e că ieri...” – 5 mai, de fapt, atunci – „...la tv, la ora 4, spuneau că e grevă, iar la ora 6 că nu mai e grevă, și n-am mai înțeles nimic. Oricum, profesorii ne-au spus să venim cu toții pregătiți, că nu se știe.”