Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Țintean
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Voi susține astăzi o declarație politică vizavi de starea pensionarilor sub Guvernul Boc.
Măsurile incluse în Legea bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, precum și rectificarea în minus operată de curând confirmă faptul, pentru cei mai mulți dintre români, că anul în curs va aduce o deteriorare accentuată a nivelului de trai. Efectele crizei economice își fac resimțită prezența în viața de zi cu zi a oamenilor, iar politicile Guvernului Boc nu sunt în măsură să ofere protecție reală atât cetățenilor, cât și agenților economici aflați în dificultate.
Din nefericire, unii dintre cei mai afectați de lipsa de interes a autorităților sunt pensionarii. Aceștia se văd puși în situația de a se reîntoarce la starea de sărăcie și de nedreptate socială de dinainte de 2005.
Responsabilitatea pentru scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor revine Guvernului Boc, care a anulat punctul de pensie stabilit de PNL la 45% din salariul mediu brut prognozat, călcând în picioare Legea pensiilor, speranțele acestor oameni și totodată promisiunile din campania electorală, de creștere a pensiilor.
În schimb, imediat după câștigarea alegerilor, inclusiv cu voturile pensionarilor, liderii PD-L și PSD au uitat de aceste angajamente și au prevăzut pentru anul 2009 o creștere a pensiilor cu doar 5%, în două tranșe: 3% de la 1 aprilie, și 2% de la 1 octombrie, ceea ce reprezintă doar 43,2% din salariul mediu prognozat, nerespectându-se astfel Legea nr. 250/2007.
Ordonanța de urgență nr. 226 a Guvernului PD-L–PSD, care a micșorat punctul de pensie, a ajuns în Parlament și a fost discutată la Comisia pentru muncă și unde colegii mei liberali au susținut un amendament de corectare a acestei nedreptăți. Aceasta a fost respinsă însă în cadrul comisiei de majoritatea de la putere, ordonanța urmând să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaților.
Reamintesc opiniei publice faptul că unul dintre obiectivele Programului de guvernare Boc, prevăzut la Capitolul VIII, „Asigurări socialeˮ, este „atingerea unei ținte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie, în condițiile sustenabilității sistemului public de pensii”.
Analizând acest citat, mă întreb ce s-a întâmplat cu actualii guvernanți. Au uitat oare angajamentele din campania electorală atunci când, în goana după voturi, făceau promisiuni pe bandă rulantă? Unde este respectul față de pensionari și față de legea care prevedea ca, de la 1 ianuarie, punctul de pensie să nu fie mai mic de 45% din salariul mediu prognozat?
Sper, măcar pe ultima sută de metri, ca parlamentarii Coaliției să încerce să repare această nedreptate și să ofere pensionarilor un trai decent, recompensând, potrivit legii, un drept câștigat de aceștia prin munca lor de o viață.
Facem un apel către toți deputații PD-L–PSD să-și aducă aminte de toate promisiunile făcute și să voteze amendamentul propus, să revină asupra amendamentului propus de Grupul parlamentar al PNL la Ordonanța nr. 226, astfel încât punctul de pensie să reprezinte cu adevărat 45% din salariul mediu prognozat.