Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dan Tătaru
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul apărării a fost semnat la 24 octombrie 1998 la București și ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 42/1999, aprobată prin Legea nr. 14 din 6 martie 2000.
Negocierea și semnarea documentului s-au realizat pe fondul demersurilor întreprinse de România pentru aderarea la Alianța Nord-Atlantică. Deși România a încheiat procedura internă de ratificare a Acordului în august 1999, acesta a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2004, întrucât la această dată partenerul francez a notificat parcurgerea procedurii legislative interne.
Conform prevederilor art. 21 din acord, finanțarea cooperării se realizează pe baza principiului reciprocității.
În anul 2005, partenerul francez și-a exprimat dorința de a se renunța la aplicarea principiului reciprocității, argumentul constituindu-l calitatea României de membru în Alianța NordAtlantică și de necesitatea suportării de către fiecare stat a propriilor cheltuieli pe care le implică activitățile bilaterale.
Pe data de 18 ianuarie 2007, a fost remis părții franceze un _non-paper_ conținând contraproiectul Ministerului Apărării la proiectul de amendare trimis de către partea franceză.
Prin Memorandumul nr. M 1093 din 2007, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat negocierea și semnarea Amendamentului la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la București, la 24 octombrie 1998.
Pe data de 11 iulie 2008, documentul a fost semnat la București de ministrul apărării naționale și de ambasadorul Franței în România. Textul este în concordanță cu principiile dreptului internațional și corespunde legislației interne a fiecăruia dintre cele două state.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.