Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2015
other
Nuțu Fonta
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României, vicepremierul Gabriel Oprea, a reiterat în cadrul lucrărilor Consiliului Național al PSD de la sfârșitul săptămânii trecute că alianța dintre cele două formațiuni este una solidă și impenetrabilă, fapt ce constituie o garanție importantă a continuării cu succes a actualei guvernări. UNPR și PSD sunt și vor continua să fie aliați în cea mai serioasă și stabilă construcție politică existentă pe scena politică românească, iar partidul nostru va rămâne, așadar, un partener loial în condițiile respectării alianței cu partidul de guvernământ PSD.
Parteneriatul politic pe care îl avem cu PSD este bazat pe aceleași valori și pe principiile moderne ale politicii pe care o reprezentăm și este îndreptat înspre nevoile reale ale populației României. Împreună cu PSD și cu celelalte formațiuni aliate, am reușit într-un timp relativ scurt să redăm demnitatea pierdută a românilor, să reîntregim salariile și pensiile tăiate, să stopăm risipa banului public, concedierile în masă, închiderea nejustificată a școlilor și spitalelor, să contribuim la creșterea economică a țării. Toate aceste acțiuni sunt dovezi palpabile ale preocupărilor constante ale Coaliției de guvernământ de a îmbunătăți nivelul de trai al populației, iar UNPR a certificat fără nicio umbră de îndoială că și-a respectat întotdeauna cuvântul. De fiecare dată ne-am demonstrat onestitatea și seriozitatea, am pus consistent umărul la stabilitatea economică și politică a României, procese ireversibile care vor fi perpetuate și în următoarea perioadă. Vom continua să susținem Executivul condus de Victor Ponta și actuala majoritate parlamentară, iar orice fel de speculații privitoare la viitorul destin politic al UNPR sunt doar vorbe fără acoperire, deoarece partidul nostru va rămâne fidel principiului stabilității, cooperării și progresului acestei țări și al oamenilor ei.
## Stimați colegi,
UNPR este preocupat de consolidarea internă a formațiunii, propunându-și un obiectiv strategic ambițios de atins pentru anul viitor, respectiv un milion de membri până la alegerile locale din 2016. Atingerea acestui țel ne va permite din start o abordare pragmatică și cu șanse considerabile a celor două scrutine electorale de anul viitor, alegerile locale și parlamentare, deoarece un milion de membri de partid înseamnă automat atingerea unui procentaj de cel puțin zece la sută din voturile românilor.
Proiectul nostru este pe deplin fezabil, în condițiile în care fiecare membru UNPR existent în prezent va aduce cel puțin alți doi membri în structurile noastre, fapt ce ne va oferi posibilitatea lărgirii sferei de selecție în ceea ce privește alegerea celor mai competenți candidați pentru alegerile locale și parlamentare. Oferta UNPR este una concludentă și solidă în actualul angrenaj politic autohton, deoarece românii au nevoie de stabilitate, de seriozitate, de proiecte pozitive pentru țară, nu doar așezate frumos pe hârtie, ci și duse la îndeplinire cu succes.