Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2010
procedural · respins
Ion Ariton
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Dragi colegi,
Comisiile economice, de industrii și servicii, reunite, sesizate, au transmis aviz favorabil fără amendamente.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului și, întruniți în ședință comună, membrii celor două comisii, după încheierea dezbaterilor asupra proiectului de lege, au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere.
Legea face parte din categoria legilor ordinare.
Este primul raport, la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2009 pentru abrogarea alin. (8) al art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009.
Cel de-al doilea raport, la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2009 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009.
Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au avizat favorabil proiectul de lege.
În ședința comună, după încheierea dezbaterilor asupra proiectului de lege, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport de admitere fără amendamente.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Și al treilea raport, la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009.
Comisiile de specialitate ale Parlamentului sesizate au transmis avize favorabile fără amendamente.
Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au avizat favorabil proiectul de ordonanță a Guvernului.
Membrii celor două comisii, după încheierea dezbaterilor asupra proiectului de lege, au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente respinse, cele prezentate în anexă.
Obiectul de reglementare...
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.