Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iunie 2018
other · respins
Ioan Cupșa
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Partidul Național Liberal, prin reprezentanții săi, a participat la toate dezbaterile formale care au avut loc în legătură cu adoptarea acestei inițiative legislative.
De asemenea, ne-am întâlnit, am avut dezbateri cu reprezentanții asociațiilor profesionale.
Recunoaștem că o parte dintre criticile noastre s-au transformat în amendamente, care au trecut prin comisie și au trecut și astăzi în plen.
Subliniez, doar o parte dintre criticile noastre au fost primite de cei care conduc astăzi, vremelnic, Camera Deputaților.
Ne-am abținut. Ne-am abținut pentru că noul Cod de procedură civilă, astfel cum este el modificat și cum va intra în vigoare la trei zile după ce va fi publicată în Monitorul Oficial această lege, nu răspunde întru totul nevoii de a avea un act de înfăptuire a justiției civile de calitate.
Din păcate, și în aceste texte pe care astăzi le-ați adoptat sau pe care astăzi le-am adoptat sunt destule neclarități, destule texte ambigue.
În egală măsură, nu putem accepta faptul că de astăzi tribunalele specializate au dispărut de pe firmamentul instanțelor judecătorești din România.
Așa cum nu putem accepta ca un cetățean român să nu poată să-și realizeze drepturile și interesele sale legitime prin intermediul căii de atac a recursului, pe care o formulează și adresează instanței competente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care nu poate _de facto_ să-și susțină respectiva poziție, respectivele drepturi și libertăți pe care ar putea în mod legitim să le solicite, apărarea prin înfăptuirea unui act de justiție la nivel de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru toate acestea, așa cum spuneam, deși o bună parte dintre aceste modificări... sunt câteva zeci de modificări utile, Partidul Național Liberal s-a abținut astăzi de la a vota inițiativa legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.