Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2018
Informare · respins
Adrian Solomon
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 16/2000, intervențiile legislative urmărind adaptarea legii la necesitățile curente privind drepturile pensionarilor și ale persoanelor vârstnice, modul de organizare la nivel central și la nivelul consiliilor județene.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în octombrie 2018; face parte din categoria legilor ordinare; Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
De asemenea, dacă îmi permiteți, ca și la raportul anterior, am o notă rectificativă. Pot să o citesc?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.