Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Raport asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române, semnată la București la 24 aprilie 2009, și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 4 mai 2009, precum și a Scrisorii suplimentare de intenție, semnată de autoritățile române la data de 8 septembrie 2009, și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 21 septembrie 2009.
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituția României, republicată.
La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul Gheorghe Pogea, ministrul finanțelor publice și al muncii, familiei și protecției sociale, și doamna Grațiela Iordache, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
La lucrările comisiei au participat 33 de deputați din totalul de 33 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea de voturi. Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 86 din Regulament Camerei Deputaților, este de competența decizională a Senatului.
Comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma prezentată de inițiator.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.