Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2007
procedural · retrimis
Ștefan Mihail Antonie
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
## Sigur că sunt păreri pro și contra.
Vreau să vă spun că atunci când, după 1990, am renunțat, în mare parte, la acest sistem centralizat de producere a energiei termice și l-am descentralizat, o parte dintre unitățile acestea administrative care erau mai puternice au reușit să găsească alternativă, dar, din păcate, destul de multe unități din orașele mai mici sau dintre cele cu mai puține fonduri financiare nu reușesc să țină în picioare aceste sisteme de producere a energiei termice. Părerea mea este că acestea, care în continuare există, dar o duc greu, ar trebui ajutate, pentru că, pur și simplu, nu au alternativă. Ce înseamnă pentru ei alternativă? Înseamnă să se încălzească la aragazul din bucătărie, înseamnă ca la blocurile în care locuiesc să pună sobe pe lemne și să improvizeze tot felul de coșuri prin care să evacueze gazele arse de la lemne. Realmente nu au soluție, nu pot fi ajutați și ei sunt prizonierii acestui sistem de energie termică, sistem care generează costuri mari, suportate în întregime de populație.
Noi trebuie să-i ajutăm pe cei care sunt în continuare dependenți de acest sistem de producere a energiei termice cu niște fonduri și finanțări prin care să-și modernizeze, să-și îmbunătățească randamentele termice, pentru a putea supraviețui și ei.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.