Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2015
Informare · respins
Ion Aurel Stanciu
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte. Stimată doamnă deputat,
La interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. 2.374B/2015, am onoarea să vă informez următoarele.
Referitor la întrebarea: care este stadiul lucrărilor de construcție a variantei de ocolire Aleșd – centura Aleșd Sud – Aleșd Nord și Ștei. În ceea ce privește proiectele la varianta de ocolire, vă informăm că, în urma testării acestora, modelul matematic al Masterplanului general de transport, a rezultat că nu îndeplinesc criteriile pentru finanțare din fondurile Uniunii Europene, cu prioritate în perioada imediat următoare.
În acest sens, ținând cont de lista proiectelor incluse în Masterplanul general de transport și de limitele bugetului destinat investițiilor în domeniul infrastructurii de transport, demersurile pentru implementarea acestor proiecte au fost suspendate.
La a doua întrebare: care este stadiul DN 76 Oradea – Beiuș – Deva. Stadiile fizice pentru contractele aferente tronsonului DN 76 Deva – Oradea, km 0 la km 84 + 390 sunt:
1. Tronsonul DN 76 Șoimuș – Brad, km 0 – km 30 + 436 are un stadiu fizic de 41%.
2. Tronsonul DN 76 Brad – Ionești, km 35 + 431 la km 55 + 425 are un stadiu fizic de 90%.
3. Tronsonul DN 76 Ionești – Vârfurile, km 55 + 425 la km 69 + 350 a fost reziliat în data de 24 septembrie. Progresul fizic realizat pentru acest contract, la data rezilierii, este de 29,76%.
4. Tronsonul DN 76 Vârfurile – Ștei, km 69 + 350 la km 79 + 300 are un stadiu fizic de 45,2%.
5. Tronsonul DN 76 Ștei – Beiuș, km 102 + 660 la km 133 + 660 are un stadiu fizic de 50%.
6. Tronsonul DN 76 Beiuș – Oradea, km 133 + 600 la km 184 + 390 a fost reziliat în data de 25 mai anul acesta, progresul fizic realizat pentru acest contract la data rezilierii este de 7,39%.
7. Contractul 5R11 – DN 76 Ionești – Vârfurile, km 55 + 425 la km 69 + 350 a fost reziliat în data de 24 septembrie din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către antreprenor. Progresul fizic realizat pentru acest contract la data rezilierii este de 29,76%. Acest contract va fi relicitat în primul trimestru al anului 2016.
8. Contractul 5R14 – DN 76 Beiuș – Oradea, km 133 + 660 la km 184 + 390 a fost reziliat în data de 25 mai. Acest contract va fi relicitat în primul trimestru al anului 2016.
Întrebarea nr. 3, referitoare la Aeroportul Oradea.
Așa cum cunoașteți și dumneavoastră, Aeroportul Oradea este în subordinea consiliului județean. Cu toate acestea, dorim să vă aducem la cunoștință următoarele.
Proiectul de extindere și modernizare suprafețe aeroportuare la Aeroportul Oradea, derulat de Aeroportul Internațional Oradea, este finanțat din Programul Operațional Sectorial Transport 2007–2013, coordonat de Ministerul Fondurilor Europene. Valoarea proiectului este de 129.709.555 de lei. Anexăm și în răspunsul scris pe care vi l-am dat și pe care probabil urmează să îl primiți în zilele următoare, v-am anexat o fișă tehnică unde aveți exact: denumirea proiectului, perioada de derulare, valoarea proiectului, sursa de finanțare, actele adiționale, contractele de supervizare, execuție, faza de proiectare-execuție lucrări, ordinul de începere, data efectivă de demarare, precum și alte date tehnice pe care vi le-am anexat.