Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valerian Vreme
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimată doamnă președinte,
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi poartă denumirea „Radare private – o formă «inteligentă» de furt direct din buzunarul cetățeanului”.
Cu câțiva ani în urmă, într-o discuție, cineva afirmase că după ce se vor privatiza toate întreprinderile de stat, iar proprietatea va deveni majoritar privată, în România nu se va mai putea fura. Cu toate că părea logic, ceva îmi spunea că această afirmație va fi contrazisă de practică.
Cu numai o săptămână în urmă, Autoritatea de Monitorizare a Achizițiilor Publice anunța că va cere în instanță anularea contractelor de amplasare a radarelor fixe, încheiate de primării din mai multe județe cu o firmă privată care livrează și montează radare fixe.
Autoritatea de Monitorizare a Achizițiilor Publice a luat această decizie după ce a demarat un control la nivel național privind amplasarea acestor radare.
Acest sistem de radare private nu e altceva decât un sistem foarte inteligent de furt direct din buzunarul cetățeanului, cu participarea statului.
În loc să folosim conceptul de parteneriat public – privat pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, pentru dezvoltarea rețelei de transport urban sau, într-un cuvânt, pentru investiții unde managementul privat eficient și necesitățile unei comunități se întâlnesc, nu am făcut altceva decât să privatizăm amenzile.
Prin aceasta, s-au adus importante prejudicii statului, bugetului acestuia, pentru că o parte a amenzilor aplicate cetățenilor mergea către firma furnizoare de aparatură de măsurat viteza autovehiculelor. Cu alte cuvinte, o firmă privată avea cotă-parte din amenzile aplicate contravenienților.
Contractul de parteneriat public – privat încheiat între primării și firma respectivă s-a făcut pe baza unei legi abrogate – Legea nr. 470/2002 – și printr-o ordonanță de urgență – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006. Ca atare, în anul 2008, autoritatea publică locală nu putea în mod legal să încheie un contract de parteneriat public – privat în baza unei legi abrogate cu patru ani în urmă.
Plățile făcute către firma de montat radare fixe sunt și ilegale, pentru că, potrivit Codului fiscal, amenzile se fac venit la bugetul de stat și nu pot fi sursă de finanțare a unor persoane private.
Întreaga afacere pusă la cale de unele primării împreună cu partenerul de afaceri miroase a infracțiune, de la modalitatea de acordare a acestor servicii, fără licitație, până la propagarea acestei rețete în mai multe primării din țară, răsplătirea montatorului de radare cu o cotă-parte a încasărilor care se constituie parte la bugetul de stat.
Aceste radare sunt ilegale, pentru că ele sunt făcute în baza unor legi abrogate, deci inexistente, și cu încălcarea Codului fiscal. Statul român este singurul care trebuie să gestioneze sancționarea infracțiunilor de orice fel. Este ca și cum am avea o justiție plătită din afaceri private. Statul este singurul garant al aplicării și respectării legilor. Solicit calcularea prejudiciului adus bugetului de stat prin plătirea acestor comisioane din valoarea amenzilor încasate, iar organele competente să supravegheze ca cetățenii prejudiciați să-și primească înapoi drepturile.