Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Avem prin această ordonanță un exemplu tipic de joacă de-a decizia la nivelul cel mai înalt instituțional în România și tocmai referitor la sectorul care este declarat strategic la nivel european și mondial, respectiv domeniul energetic.
Este de apreciat faptul că, astăzi, colegii noștri liberali își mențin punctul de vedere, sunt consecvenți și, prin asta, își asumă pe deplin această greșeală.
Dacă vă reamintiți, stimați colegi, această ordonanță a făcut subiectul unei dezbateri publice destul de aprinse la vremea respectivă, deși noi am adus argumente pe care o parte dintre ele am să vi le repet astăzi, rugându-i, fiind în perioada de campanie electorală și cu doar o lună înainte de predarea mandatului, să nu ia această decizie, angajând practic și obligând noul Guvern să revină asupra ei sau chiar s-o anuleze, ceea ce, iată, se întâmplă astăzi.
Ce s-a întâmplat ca efect însă în cadrul sistemului energetic național? Pe de o parte, Guvernul a emis o ordonanță, Ordonanța nr. 101 prin care sparge sistemul energetic și-l transferă parte de la economie la AVAS, o parte dintre societățile din domeniul energetic rămânând la Ministerul Economiei. Am avut parte de schimbarea consiliilor de administrație și a membrilor în adunările generale ale acționarilor și membrilor comisiilor de privatizare. Practic, s-a aplicat un algoritm în care am schimbat anumiți oameni cu alți oameni, fiecare pe criteriul politic, niciunul, însă, din păcate, având experiență managerială.
Nu s-a atins acel obiectiv, respectiv, declarat obiectivul, la vremea respectivă, de privatizare rapidă, de aceea s-a invocat urgența, de aceea a fost elaborată o ordonanță de urgență. Cu toate că s-a invocat urgența, nicio secundă nu s-a întreprins niciun demers în vederea privatizării acelor societăți. Mai mult, toate societățile au început să înregistreze pierderi, iar astăzi vârful de lance al acestor societăți îl reprezintă Drobeta-Turnu Severin, care, în combinație cu societățile transferate la AVAS, a ajuns să aibă marea performanță să realizeze o gaură de 14 mii de miliarde.
Ce s-a întâmplat în comportamentul lor? Au reușit să ia energie de la Complexul energetic Turceni, RAAN-ul fiind producător de energie, s-o vândă la distribuția de energie electrică, transferând practic costurile populației, rămânând cu 51 de miliarde de lei pe lună în conturile acestei societăți care astăzi a devenit o problemă, mai ales acum, pe fondul acestei crize, în a supraviețui. Practic, este în pragul falimentului.
Or, am avut parte de această decizie, ea a fost abandonată în proiect și peste această decizie a intervenit o nouă ordonanță, cea despre care vorbim astăzi și care își propunea realizarea unei societăți integrate, o singură societate care comasa, și acum am să vă repet argumentele și greșelile guvernului anterior, într-o singură societate toată energia ieftină a României, lăsând în afară toate celelalte societăți de producție, evident, la prețuri mai mari ale energiei electrice și care aveau compromise programele de investiții și mai ales programele de realizare a instalațiilor privind protecția mediului, obligație asumată în programul european. O dată.