Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 septembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menționat.
Vreau să subliniez că avem aviz favorabil de la Consiliul Legislativ.
De asemenea, Senatul a adoptat proiectul de lege.
Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea dispozițiilor referitoare la sancțiunile aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului Comisiei Europene nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548 și 1999/45 ale Comisiei Europene, precum și de modificare a Regulamentului nr. 1907/2006.
Proiectul intră sub incidența normelor consacrate liberei circulații a mărfurilor la nivelul pieței interne.
În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.