Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Korodi Attila
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
## Domnule secretar de stat,
Pentru că suntem la dezbateri generale, cred de cuviință că trebuie să spunem atât efectele pozitive, cât și efectele negative ale acestei decizii a Guvernului României și trebuie să fie la baza deciziei pe care o avem în fața noastră.
Când vorbim despre cadastru și mutarea la Ministerul Dezvoltării Regionale, dacă o privim ca pe un instrument al
politicilor de dezvoltare regională, este o decizie bună. Dacă privim evoluțiile din ultima perioadă de când a fost această decizie aplicată în legislația românească, vedem câteva probleme semnificative. Și vă dau ca exemplu procesul de retrocedare a terenurilor din județul Harghita, unde din cauza unor decizii restrictive, s-au blocat aproape toate dosarele. Comitetul județean care se ocupă de reîmproprietărirea proprietarilor nu mai are posibilitatea să trimită către cadastru decizii pozitive din simplul motiv că s-a schimbat regula jocului. Și nu s-a schimbat spre binele moștenitorilor, spre binele cetățenilor din România.
Eu cred că trebuie să facem o diferențiere radicală între un scop bun de a utiliza acest instrument al cadastrului ca un element de bază pentru dezvoltarea regională, și este bine, dar, pe de altă parte, nu trebuie suprareglementată această instituție, pentru că nu numai că avem o legislație stufoasă pe problema reîmproprietăririi în România, dar, la ora actuală, avem o birocrație excedentară și foarte stufoasă și cauzată de anumite reglementări interne ale cadastrului din ultima perioadă.
Din cauza aceasta, cred de cuviință ca și Guvernul României să se aplece asupra acestei probleme și să dezghețe activitatea cadastrului, pentru că nu numai costurile topografice sunt o problemă, dar la ora actuală este o problemă și recunoașterea a ceea ce decid comisiile locale și județene. Din cauza aceasta, cred că următoarea perioadă dacă nu aduce îmbunătățiri, toată decizia pozitivă de a muta la un minister care să se ocupe de dezvoltarea regională va fi greșită și efectele vor fi mai mult negative decât pozitive.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.