Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2009
chamber officer · Trimis la votul final
Mircia Giurgiu
Dezbaterea Proiectului de hotărâre pentru alegerea unui vicepreședinte al Camerei Deputaților
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Este vorba de o formulă nefericită, încă din anul 2000, când a fost adoptată Legea pensiilor, care a intrat în vigoare în 2001. De atunci, în textul legii au fost trecute „unități miniere” în loc de „meseria de miner”. De atunci a început o luptă care s-a dus pe parcursul mai multor ani și-i privește pe salariații care lucrează ca mineri la „Hidroconstrucția”. Din păcate, nici până acum nu s-a găsit soluția cea mai bună.
Am pregătit un nou proiect de lege cu mai multe clauze, în care să arătăm de ce s-a ajuns în această situație.
Deocamdată acceptăm respingerea, fiindcă ne-am axat pe celălalt proiect.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.