Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2017
Informare · informare
Florin Claudiu Roman
Discurs
Sărut mâna!
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Interpelarea este adresată domnului Pavel Năstase, ministrul educației naționale.
Obiectul interpelării: „Cifra reală a majorării salariilor în domeniul educației”.
Stimate domnule ministru,
Ținând cont de faptul că Guvernul din care faceți parte a anunțat majorarea salariilor din sistemul public de educație cu un procent de 15% începând cu 1 ianuarie 2017, dar sporurile aferente nu se calculează raportat la noul salariu de bază la care a fost aplicată această majorare salarială, ci la cuantumul vechi, de dinainte de majorare, plafonându-se astfel aceste sporuri la nivelul lunii decembrie 2016, vă rog, domnule ministru, să-mi explicați care este, de fapt, cifra reală a majorărilor salariale din domeniul pe care-l reprezentați.
Având în vedere că aceste creșteri salariale nete reprezintă doar o majorare concretă cu o valoare între 6 și 9%, vă rog, domnule ministru, să-mi precizați ce măsuri veți lua în perioada imediat următoare pentru a vă respecta întocmai promisiunea față de angajații din sistemul public de educație, respectiv de a ajunge la creșterea salarială netă de 15%, așa cum Guvernul dumneavoastră a anunțat.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă, Florin Roman, deputat al PNL de Alba.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.