Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2015
other
Ghervazen Longher
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
La începutul lunii februarie, Uniunea Polonezilor din România împreună cu Ambasada Republicii Polone la București au organizat comemorarea a o sută de ani de la luptele legiunilor poloneze de la Cârlibaba.
În timpul Primului Război Mondial, în zona Cârlibaba au avut loc lupte grele între trupele Brigăzii a II-a a Legiunilor Poloneze și armata rusă. Victoria legioniștilor polonezi a avut o uriașă însemnătate pentru evoluția frontului austro-rus în Carpații Orientali. În timpul luptelor de la Cârlibaba au murit 12 legioniști polonezi.
La 17 ani de la bătălie, pe mormântul legioniștilor căzuți în timpul luptelor, aflat în apropierea bisericii Sfântul Ludovic din localitate, pe locul unei cruci de lemn a fost ridicat un monument din beton în formă de cruce. În 2007, la inițiativa Societății Carpatice, monumentul a fost renovat și a fost pusă o tăbliță cu text bilingv – în limba română și limba polonă.
Festivitățile au început cu o slujbă religioasă dedicată soldaților polonezi căzuți în 1915, celebrată de părintele Stanislav Cucharec împreună cu preoții decanatului de Bucovina, precum și cu părintele Alois Ișvanca, parohul bisericii Sfântul Ludovic din Cârlibaba. În predica sa, părintele a vorbit despre valorile după care ar trebui să se conducă toți oamenii: Dumnezeu, onoare și patrie, precum și importanța omagierii strămoșilor, mai ales a celor care au luptat pentru libertatea noastră. După liturghie, liceenii Colegiului Alexandru cel Bun din Gura Humorului, secția de limbă polonă, au prezentat un material care ne-a ajutat să trăim evenimentele petrecute acum o sută de ani.
În același timp, în curtea bisericii, cele trei plutoane din Batalionul 81 Mecanizat Bistrița erau deja aliniate, așteptând următorul moment al ceremoniei. Ajunși în fața monumentului, sentimentul de patriotism a fost accentuat încă o dată de fanfara care a intonat Imnul Poloniei și Imnul României. Depunerea de coroane de flori din partea instituțiilor a fost urmată de defilarea Gărzii de Onoare, iar orchestra a interpretat și Marșul Brigăzii I.
La ceremonial au participat Excelența Sa domnul Marek Szczygieł, ambasadorul Republicii Polonia la București, colonelul Tomasz Domański – atașatul militar la București, Adam Szczypek – reprezentantul Biroului pentru problemele combatanților și ale persoanelor represionate din Varșovia, președintele Uniunii Polonezilor din România, colonel Mugurel Anton – comandantul Centrului Militar Județean Suceava, generalul Ovidiu Liviu Uifăleanu – comandantul
Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, reprezentanți ai autorităților județene și locale, primarul comunei Cârlibaba – Gabriel Danciu, reprezentanții comunităților poloneze din România și locuitorii comunei Cârlibaba.
Manifestările organizate de Uniunea Polonezilor din România împreună cu Ambasada Republicii Polone la București au avut ca scop rememorarea evenimentelor desfășurate în urmă cu o sută de ani pe aceste meleaguri, dar și evenimente ce evocă luptele legioniștilor polonezi căzuți departe de patrie.