Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Victor Boiangiu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
La întocmirea raportului comisiei s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 1.552 din 28.12.2009, prevederile art. 75 din Constituție, republicată, art. 92 alin. (8) punctul 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, potrivit cărora Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, în scopul asigurării funcționării Guvernului în noua sa structură, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 30/2009 pentru acordarea încrederii Guvernului.
La lucrările comisiei au fost prezenți 32 de deputați din totalul de 33 de membri ai comisiei.
La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei din 9 februarie 2010 a participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, în calitate de invitat, domnul Ștefan Gáti, secretar general adjunct în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi – trei voturi împotrivă –, să se supună plenului Camerei Deputaților aprobarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale în forma prezentată de Guvern.
Raportul comisiei, repet, a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.