Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Kerekes Károly
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Prin această inițiativă legislativă a Grupului parlamentar al UDMR am propus modificarea art. 26 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Reglementarea actuală în vigoare acordă o înlesnire fiscală pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, în sensul că nu trebuie să plătească impozit pe salariu. S-a avut în vedere faptul că aceste persoane fac eforturi deosebite pentru a se încadra în muncă, nu numai fizice, ci și financiare.
În aceeași ordine de idei, ne-am gândit că la aceste persoane, deci persoanele cu handicap grav sau accentuat, la aceste persoane ar trebui să menținem această înlesnire fiscală și în perioada în care au intrat în pensie.
Noi, cu 3 săptămâni în urmă, în această sală, într-o ședință festivă, am promis că vom face tot posibilul pentru a înlesni, a ușura integrarea socială a persoanelor cu
PAUZĂ handicap. Deci avem această ocazie acum, acum avem ocazia să îmbunătățim situația lor și în acest sens vă rog să adoptați această inițiativă legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.