Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Tinel Gheorghe
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Proiectul legislativ pe care-l dezbatem astăzi și al cărui coinițiator sunt și eu a plecat de la premisa că trebuie neapărat să conservăm suprafețele destinate pajiștilor și pășunilor la 1 ianuarie 2007.
Odată cu intrarea noastră în Uniunea Europeană, am vrut să dăm un semnal clar că sectorul zootehnic va reprezenta o prioritate în politica agricolă românească și cum puteam să dăm un astfel de semnal – numai prin emiterea și elaborarea acestui act normativ.
Sunt câteva aspecte esențiale prevăzute în actul normativ, în sensul că se prevede obligativitatea întocmirii unui amenajament al pajiștii respective, care să cuprindă suprafața respectivă, modul de administrare, vecinătăți, procedurile de folosire a pajiștilor.
De asemenea, trebuie precizat că în această categorie a pajiștilor nu intră și jnepenișurile, cele din zona montană, și am avut discuții în Comisia pentru agricultură și am căzut de acord ca ele să rămână în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor, să aibă alt obiect de activitate.
De asemenea, am stabilit ca autoritatea competentă care să se ocupe de administrarea, de stabilirea de politici în domeniul pajiștilor și al pășunilor să fie Ministerul Agriculturii ca unică autoritate.
Deci, într-un cuvânt, un act normativ așteptat, un act normativ care se referă, în principal, sau dă o destinație foarte precisă pajiștilor comunale și celor urbane.
Bineînțeles că aș vrea să vă spun că ne însușim observațiile și corecturile Departamentului legislativ și Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal va susține și va vota pentru acest proiect de act normativ. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.