Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mircea Nicu Toader
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Suntem de acord cu aprobarea acestei ordonanțe, dar nu asta am vrut să spun.
Este corect să existe o separație a puterilor în stat, și dacă instanțele judecătorești hotărăsc, în special în zona drepturilor salariale și pe principiul prin care o hotărâre judecătorească trebuie respectată, înseamnă că ne aflăm într-o situație pe care nu o putem accepta: Parlamentul să emită legi, instanța judecătorească să modifice, indiferent dacă se referă la drepturi personale sau drepturi generale, și cred că odată cu Legea salarizării unice vom rezolva și acest lucru și trebuie să existe o prevedere foarte clară că în domeniile de specialitate și în special în problema salarizării nicio altă putere nu are dreptul să modifice o lege.
În alte condiții, vă dați seama că prin hotărâre judecătorească putem să ne trezim într-o situație în care o instanță, mai ales că nu mai apare principiul de lucru judecat, o instanță poate să hotărască în anumite sectoare o majorare, o acordare de sporuri și toate astea nu creează altceva decât discrepanțe sociale și de retribuție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.