Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Edler András György
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Stimați colegi,
Titlul declarației mele politice este „Redescoperirea dictaturii”.
Ședința comună a celor două Camere, convocată pentru dezbaterea bugetului de stat și al asigurărilor de stat pe anul 2009, a arătat încă o dată că Parlamentul a încetat să fie instituția de bază a democrației și s-a transformat într-un circ ordinar, unde noi, deputații și senatorii de bună-credință, și, în mod indirect, tot poporul român, suntem priviți ca niște măscărici de niște forțe obscure, al căror singur scop este acapararea totală și irevocabilă a puterii.
Acest eveniment nefericit mi-a adus aminte de o poveste pe care o s-o împărtășesc cu voi, stimați colegi.
A fost odată ca niciodată o țară numită Democrație. La conducerea țării a venit un căpitan, un fost căpitan de nave, viclean în gândire și foarte ambițios. Acest căpitan a decis în ambiția lui că trebuie redescoperită insula numită Dictatura. O insulă descoperită demult, dar care a fost lăsată uitării o perioadă tot mai mare, din cauza efectelor periculoase de intoxicare irecuperabilă a tuturor celor care pășesc pe această insulă.
În vederea atingerii scopului propus, căpitanul și-a format o echipă de marinari, iar pentru a asigura succesul acțiunii, le-a promis acestora că munca depusă va fi răsplătită la întoarcere cu drepturi exclusive de jecmănire a unor teritorii pe care le vor primi drept moșii.
În vederea fundamentării unei relații de lungă durată cu Dictatura, căpitanul cel viclean s-a gândit să-i ofere celui care-i este omolog o lucrare intitulată „Metode ultrarapide de degradare a instituțiilor democratice, ghid practic privind exercitarea votului în lipsă de cvorum, metode burtologice de numărare a voturilor și hipnoza ca metodă de dublare a prezenței în Parlament.”
Cel care avea să înmâneze acest cadou a notat cu propria-i mână pe coperta interioară a acestei cărți următoarele: „Aceste metode și practici au fost experimentate cu succes în Parlamentul propriei mele țări, așa că nu există niciun dubiu privind eficiența lor.”
Nu știm ce s-a întâmplat cu acești marinari, dar cert este că ei nu s-au mai întors niciodată pe tărâmul Democrației. Istoricii noștri cercetează și la momentul actual misterioasa lor dispariție.
Povestea se termină aici, iar nouă nu ne rămâne altceva decât să tragem câteva concluzii, în speranța că aceste concluzii ne vor permite să nu mai repetăm greșeala acestor marinari orbi și fără cugetare. Sper că fiecare a înțeles morala acestei povești și nu vom mai cădea în capcana trecutului.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.