Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Mircia Giurgiu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Titlul declarației mele politice de astăzi este: „Ce voi face pentru clujeni?”
În campania electorală din anul 2008 mi-am asumat în fața cetățenilor municipiului Cluj-Napoca, dar nu numai, o serie de proiecte. Printre acestea se numără:
– Susținerea construirii complexului sportiv „Ion Moina”.
– Finalizarea construcțiilor de biserici din cartier.
– Realizarea în fiecare cartier a unor cluburi pentru pensionari, destinate activităților cultural-recreative.
– Instituirea unei „Zile a cartierului”, care să cuprindă manifestări cultural-sportive, având drept scop dezvoltarea unei identități culturale.
– Dezvoltarea Aeroportului internațional din Cluj-Napoca, concomitent cu realizarea unui proiect de perspectivă privind dezvoltarea aeroportului din Luna – Câmpia Turzii.
– Înființarea de oficii prefecturale la nivelul cartierelor, care să deservească atât locuitorii din cartier, cât și locuitorii noilor cartiere de locuințe aflate în vecinătate.
– Amenajarea râului Someș prin construirea de docuri pentru ambarcațiuni de agrement, amenajarea de locuri de promenadă și a unei plaje.
– Sprijinirea Clubului Sportiv „Viitorul” pentru construirea unei săli de sport.
– Sprijinirea Liceului Teoretic „Eugen Pora” pentru mansardarea clădirii și construirea unei săli de sport în incinta acestei unități de învățământ preuniversitar.
– Sprijinirea Școlii Generale „Ion Creangă” pentru construirea unei săli de mese, a unei rampe pentru elevii cu dizabilități motorii și a unei centrale termice proprii.
– Construirea unei baze sportive care să includă o sală de sport multifuncțională și terenuri de sport în incinta Liceului cu program sportiv din Cluj-Napoca; obținerea unei finanțări pentru construirea unei centrale termice proprii; sprijin pentru obținerea unei finanțări în vederea finalizării proiectului care include supraetajarea clădirii școlii cu încă 10 săli de clasă și anexe; sprijin pentru alocarea și aprobarea, printr-o hotărâre de consiliu local, a unor sume de bani pentru premierea elevilor sportivi de la Liceul cu profil sportiv din Cluj-Napoca; obținerea unui microbuz pentru transportul elevilor la competițiile sportive; sprijin pentru finanțarea construirii și amenajării unui teren de fotbal și a unei piste de atletism, precum și pentru obținerea finanțării unui campus sportiv școlar.
– Pentru diminuarea efectelor negative ale globalizării pentru salariați, voi sprijini angajații care și-au pierdut locurile de muncă în urma schimbărilor din structura comerțului mondial, astfel încât aceștia să-și găsească un alt loc de muncă în cel mai scurt timp. Acest ajutor va fi realizat prin intermediului Fondului european de ajustare la globalizare, lansat de UE în anul 2007, care acordă sprijin financiar în valoare de până la 500 milioane euro anual. Începând cu anul 2007, Fondul european de ajustare la globalizare poate finanța politici active privind piața muncii, care se axează exclusiv pe sprijinirea salariaților afectați de concedierile cauzate de procesul de globalizare. În acest proiect dorim să includem toate persoanele din județul Cluj care și-au pierdut locul de muncă.