Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2017
other · respins
Aurel Robert Boroianu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Tema declarației mele politice de astăzi se referă la „Ordonanța nr. 9/2017, un nou tun marca PSD, din bani publici”.
Ieri, majoritatea parlamentară PSD-ALDE din Senatul României a intrat în jocul periculos al Guvernului Grindeanu și a votat pentru adoptarea Ordonanței nr. 9/2017, una dintre numeroasele ordonanțe controversate aprobate la începutul anului de Executiv.
În ciuda numeroaselor semnale pe care noi, cei din opoziție, le-am transmis public, prin acest act normativ, liderii PSD-ALDE nu fac altceva decât să pregătească un nou tun pe bani publici, cu efecte sumbre asupra economiei României pe termen mediu și lung.
De fapt, ordonanța modifică Legea finanțelor publice, prin abrogarea și suspendarea mai multor articole, astfel încât orice primărie sau instituție publică să aibă posibilitatea să semneze contracte fără limite și fără asumarea răspunderii penale.
Concret, sunt suspendate până la 1 ianuarie 2018 rigorile bugetare în privința utilizării creditelor bugetare și a celor de angajament și se anulează obligația Guvernului de a anexa bugete în vederea transparentizării.
Consider că este de datoria noastră, a parlamentarilor Camerei Deputaților, ca atunci când vom dezbate acest act normativ să ținem cont de prioritățile și de interesele economice reale ale României, astfel încât să putem da un raport de respingere și să sancționăm instituirea unui mod arbitrar de cheltuire a banilor publici!
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.